Expertiza criminalistică arată că medicul Simona Tona a modificat documente medicale după ce pacientul ei, Eduard Teodor Popescu (3 ani) a murit în Spitalul Medgidia la câteva ore după ce fusese internat. Iniţial, medicul a spus că micuţul suferea de diabet, însă la autopsie s-a descoperit că avea pneumonie.
Eduard Teodor Popescu (3 ani) a fost internat în spital la 8 martie pentru că se simţea rău. La câteva ore de la internare copilul a murit. Părinţii au acuzat medicul de gardă din acea noapte, Simona Tona, de culpă medicală, dar şi că ar fi falsificat fişa medicală, după moartea băiatului, ca să îşi acopere greşelile.
Poliţiştii au cerut o expertiză pentru a stabili dacă fişa băiatului a fost într-adevăr modificată. Rezultatul, venit în urmă cu câteva zile, a arătat că, într-adevăr, doctoriţa a completat o mare parte din fişa pacientului, trecând analize medicale şi tratament, după moartea micuţului.
Pentru comparare au folosit o copie xerox a fişei, pe care tatăl băiatului, medicul Minodor Popescu, a solicitat-o la două zile după moartea copilului său şi a primit-o în luna aprilie. „Menţiunile olografe ce se regăsesc numai în documentele originale au fost completate ulterior realizării copiilor xerox puse la dispoziţie", se arată în raportul criminalistic.
De pe copia folosită spre comparare lipsesc analiza de sânge şi tratamentul aplicat, respectiv glucoză, precum şi alte rubrici care au fost completate, de asemenea, după moartea pacientului. „Toate completările pe fişa medicală sunt făcute de medicul Simona Tona, dar nu se poate stabili cu exactitate vechimea lor. Modificările au fost făcute ulterior executării copiei xerox", a declarat Musledin Sinal, şeful Serviciului Criminalistic din IPJ Constanţa. Tatăl băieţelului este convins de culpa medicală.
„A vrut să acopere greşeala medicală pe care a făcut-o, administrând tratamentul înainte de a primi rezultatul investigaţiilor medicale. Oricum sunt o serie de investigaţii care se efectuează obligatoriu în camera de gardă şi pe care nu le-a făcut", a declarat Minodor Popescu. Medicul riscă acum să fie cercetat şi pentru fals în acte medicale pentru că expertiza constituie probă la dosar.
Cazul medicului Tona a fost analizat şi de comisia de malpraxis a Colegiului Medicilor Constanţa. Comisia a decis că aceasta nu este vinovată. Victorian Păştilă, şeful comisiei a precizat la aflarea rezultatului expertizei criminalistice că a avut şi el suspiciuni, însă nu asupra actului medical în sine.
„Comisia a găsit-o nevinovată pe Simona Tona pentru că a analizat doar actul medical. Din actele pe care le-am avut la dispoziţie, am dedus că micuţul a venit într-o stare foarte proastă la spital şi că nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea lui. Am avut şi noi suspiciuni cu privire la una dintre foile medicale unde erau nişte diferenţe, însă noi nu ne putem pronunţa asupra lor, este treaba Poliţiei şi a Procuraturii", a declarat acesta. Contactată telefonic, avocata doctoriţei a precizat că reprezintă interesele acesteia doar în instanţă şi a refuzat să comenteze rezultatul expertizei criminalistice.
Sursa:http://www.adevarul.ro/locale/constanta/Constanta-Ar_fi_vrut_sa_scape_de_malpraxis_cu_un_fals_0_371963135.html