Aceasta a depus contestaţie, nefiind de acord cu decizia Colegiului Medicilor
e acuzată de malpraxis, după ce o tânără de 24 de ani a decedat la scurt timp după ce doctoriţa i-ar fi administrat un tratament greşit. Maria Buicu nu mai are linişte de când fata i-a fost luată.
„A refuzat să îmi spună ce îi administrează“
Femeia îşi plânge şi acum fiica decedată în urmă cu aproximativ şase luni, căutând cu disperare dreptate. Colegiul Medicilor a decis suspendarea doctorei timp de o lună, lucru ce o nemulţumeşte pe mama tinerei.
Aceasta povesteşte că anul trecut, în octombrie, Lorena Buicu, fiica sa de 24 de ani, a fost internată la Secţia Neurologie a Spitalului de la Târgu-Mureş din cauza unor probleme de sănătate. După externare, fata a acuzat dureri de coloană şi de stomac, fapt pentru care a apelat la serviciile doctoriţei Puiu Crăciun, la cabinetul său particular din Târgu-Jiu.
„I-a făcut opt injecţii în coloana vertebrală, însă a refuzat să-mi spună ce fel de tratament i se administrează. În certificatul medico-legal emis de Institutul de Medicină Legală din Târgu-Mureş scrie că este posibil ca decesul să fi survenit în urma injecţiilor cu caracter infiltrativ, administrate de doctoriţa Crăciun“, a declarat femeia îndurerată.
Medicul acuzat, suspendat din funcţie
Colegiul Medicilor din Gorj a dispus sancţionarea medicului cu suspendarea din post pe o perioadă de o lună şi trimiterea la cursuri de perfecţionare după ce s-a constatat că a efectuat o serie de tratamente şi consultaţii la cabinetul particular, deşi nu avea voie. În cabinetul particular, medicul Puiu Crăciun are permisiunea de a face doar ecografii, nu alt fel de tratamente.
„Nu avem probe certe cu privire la administrarea greşită a tratamentului. Însă s-a constatat că Liliana Puiu Crăciun a depăşit obiectul de activitate al cabinetului particular. Doctoriţa are un cabinet medical particular de ecografie. Aceasta a efectuat şi alte tratamente şi consultaţii pe care doar la Unitatea de Primiri Urgenţe avea dreptul să le facă“, a declarat preşedinta Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor din Gorj, Sanda Mischie.
Maria Buicu, mama tinerei decedate, a depus ieri după-amiază o contestaţie împotriva deciziei Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor din Gorj, iar dosarul va ajunge la Comisia Superioară de Disciplină din România. „Am trimis o adresă către Ministerul Sănătăţii. Vreau să mi se facă dreptate. Sancţiunea pe care au dat-o cei de la Colegiul Medicilor nu este suficientă, această doctoriţă trebuie să plătească pentru ce i-a făcut fetei mele. Voi ajunge şi la Haga“, a încheiat cu lacrimi în ochi femeia.
Doctoriţa se declară nevinovată
Liliana Puiu Crăciun, medicul acuzat de malpraxis, spune că nu este vinovată de nenorocirea familiei Buicu. „Nu doresc să comentez în acest caz decât că mă voi adresa Institutului de Medicină Legală Mina Minovici din Bucureşti să dea o soluţie“.
Sursa http://www.adevarul.ro/articole/mama-unei-tinere-decedate-acuza-medicul-de-malpraxis.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu