În urmă cu doi ani, bănăţeanca a rămas însarcinată. Ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai plăcută experienţă s-a transformat în coşmar.
Şi-au dorit, atât ea cât şi soţul ei, să aibă copii, astfel că au făcut eforturi financiare uriaşe pentru a apela la o metodă cu şanse mari de reuşită: puncţia ovocitară. Este vorba despre o procedură foarte dureroasă, care costă, împreună cu tratamentul aferent, în jur de 5.000 de euro. La scurt timp, tânăra a aflat că este însărcinată cu tripleţi. Bucuria celor doi soţi, Claudia şi Augustin Leahu, a fost atât de mare încât au început deja să amenajeze camera copiilor, iar la scurt timp au aflat că vor avea doi băieţi şi o fetiţă.
„Soţul meu a vândut casa părintească de la Giarmata ca să fac puncţia ovocitară. Doctoriţa de la clinică ne-a spus că vom avea doi băieţi şi o fată, exact cum ne doream noi. Calvarul a început când m-am internat la maternitatea Bega”, a povestit femeia.
Nepăsare criminală faţă de pacienţi
Timp de o săptămână a fost plimbată dintr-un salon într-altul şi i s-a făcut un singur ecograf, la internare. După o săptămână în care a încercat să atragă atenţia cadrelor medicale asupra faptului că simte că ceva nu este în ordine, i s-a mai făcut un ecograf, iar rezultatul a fost unul devastator, unul dintre băieţi era mort. „Au vrut să mă trimită acasă cu copilul mort în burtă, că n-o să păţesc nimic. Mi-au spus să zic mersi că încă îi am pe ceilalţi doi, să mă consolez cu ei, că oricum îmi era foarte greu să cresc trei copii. A fost şocant! Nici acum nu-mi vine să cred prin ce am trecut”, a mai spus tânăra.
A reuşit totuşi să îi convingă pe medici că trebuie operată, dar doar după ce a mimat travaliul. „O asistentă căreia i s-a făcut milă de mine mi-a spus să mimez travaliul ca să mă bage în operaţie. Atunci un medic a constat că şi la celălalt băieţel încetase să bată inimioara. Eram disperată. În cele din urmă m-au operat”, povesteşte Claudia.
Tratament costisitor
Coşmarul nu s-a sfârşit însă aici. La scurt timp soţii Leahu aveau să constate că, deoarece operaţia nu s-a făcut la timp şi pentru că trupul neînsufleţit al lui copilaşului a apăsat capetele frăţiorilor, ceilalţi doi copii au suferit afecţiuni cerebrale. Tratamentul a mai scos câteva mii de lei lunar din buzunarul părinţilor, care nu sunt nici acum siguri că cei doi copii ai lor vor fi vreodată perfect sănătoşi. Citiţi mâine în Adevărul de Seară ce acuze aduce familia Leahu medicilor de la clinica Bega.
„Le sfătuiesc pe toate mămicile să facă mai bine credit în bancă şi să nască la o clinică privată“.
Claudia Leahu, mama tripleţilor
„Femeile stăteau mai rău ca la puşcărie în spital. Sper ca nimeni să nu treacă prin asta“.
Augustin Leahu, tatăl tripleţilor
Sursa:http://www.adevarul.ro/locale/timisoara/Drama_unei_familii_timisorene_cu_tripleti-Timisoara-Adevarul_de_Seara_Timisoara_0_208779579.html
2 comentarii:
Doamne... numai o mama poate banui ce era in sufletul acestei femei. A ave suflet nu are legatura cu plata salariilor din sistemul medical sau cu alte lucruri materiale,o inima si o constiinta ar trebui sa ne caracterizeze pe toti. Din pacate, inca se intampla tragedii in jurul nostru, inca sunt musamalizate, inca nu exista legi sau acolo unde exista nu se pot aplica.
Doamne-ajuta si fereste-ne de oameni fara inima.
Si e Timisoara! Daca cineva din tara ajunge in acest centru universitar se asteapta la mai multa implicare, mai mult profesionalism.
Sa ne fereasca Dzeu :(
Trimiteți un comentariu