Conducerea Spitalului Judetean Olt a declansat o ancheta in cazul unui copil de 9 ani care a murit la patru zile dupa ce a fost adus la spital cu o fractura la antebrat.
Potrivit managerului Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Slatina, Roxana Dragomir, copilul a fost adus de parintii sai la unitatea medicala in 23 mai, avand o fractura la antebratul stang. Trei zile mai tarziu, in 26 mai, copilul a fost externat, dupa ce medicii de la Sectia de Ortopedie i-au pus o atela gipsata.
"In aceeasi seara, baiatul a fost adus din nou la spital, in stare agravanta. A fost operat imediat, iar pe 27 mai a suferit o noua interventie chirurgicala prin care i s-a amputat bratul. Copilul a fost transferat pe sectia de terapie intensiva si s-a chemat un elicopter SMURD pentru a-l duce la Bucuresti. Baiatul a murit in elicopter" , precizeaza aceeasi sursa.
Conducerea unitatii medicale s-a autosesizat in acest caz, declansand o ancheta interna.
Intrebat cum au justificat cei doi medici externarea copilului, managerul SJU Slatina a spus: "Unul dintre medici a spus ca pe radiografia de control in urma careia s-a decis externarea, din punct de vedere ortopedic nu era nicio problema. Celalalt medic a spus ca se pare ca la antebrat a fost o plaga minora, cat varful unui ac, care ulterior s-a infectat" .
Sursa: http://stirileprotv.ro/stiri/eveniment/copil-de-9-ani-mort-din-cauza-unei-banale-fracturi-ancheta-la-spital.html