Femeia a murit în urma administrării, de către medici, a unui medicament interzis în România. Ancheta procurorilor în cazul gravidei din Focşani care a murit în spitalul din Galaţi, după ce medicii i-au administrat un medicament interzis, se apropie de final.
Urmărirea penală declanşată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi în legătură cu moartea Petronelei Ulmer, asistentă medicală la secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Focşani, a scos la iveală abuzuri incredibile comise de medicii care s-au ocupat de cazul ei.
Femeia venise să nască la Maternitatea "Buna Vestire" din Galaţi, dar a murit pe 8 noiembrie 2009, după ce i s-a administrat Cytotec, medicament interzis în România.
Ucisă de Cytotec
Cytotec nu a fost niciodată pe lista medicamentelor autorizate de Agenţia Naţională a Medicamentului, ceea ce ridică întrebarea cum a putut să-i fie administrat unei gravide?
Strigător la cer este faptul că în prospectul medicamentului scrie extrem de clar că nu poate fi administrat femeilor gravide.
Procurorii au cerut Comisiei de Avizare şi Control să spună cât de mult a influenţat travaliul administrarea medicamentului interzis.
Cea mai ciudată informaţie a venit după ce a fost finalizată expertiza grafoscopică dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi asupra foii de observaţie întocmită după internarea în spital a gravidei.
Experţii concluzionează că foia de observaţie a fost falsificată grosolan, în sensul că s-a şters ora administrării Cytotecului şi doza de medicament care i s-a prescris Petronelei Ulmer.
„După finalizarea actelor premergătoare, urmează ca procurorul de caz să decidă asupra persoanelor responsabile de administrarea Cytotecului", ne-a declarat prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, Ionel Gâlcă.
Ancheta declanşată în paralel de către Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a stabilit că sunt serioase probleme la Maternitatea "Buna Vestire" din Galaţi.
Medicii audiaţi susţin, culmea, că Petronela Ulmer ar fi venit de acasă cu Cytotecul, dar asta nu explică de ce i s-a şi administrat, ştiind efectele adverse pentru gravide.
„Am efectuat şi noi o anchetă proprie şi am constatat că a fost utilizat Cytotecul. Din declaraţiile medicilor ar reieşi că pacienta ar fi adus medicamentul în spital. Am trimis un raport la Ministerul Sănătăţii privind ancheta şi aşteptăm un răspuns privind situaţia maternităţii. În raport se menţionează că sunt probleme cu echipamentul medical şi personalul din maternitate", ne-a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, dr. Valentin Boldea.
Urmează să se stabilească vinovaţii
Procurorii nu au stabilit deocamdată care sunt medicii responsabili de moartea Petronelei Ulmer. Se ştie că ea a fost tratată de medicii Botezatu, Struş şi Soloviev, dar nimeni nu poate afirma, cel puţin în acest moment, care dintre ei poartă responsabilitatea decesului suspect.
Persoana găsită vinovată va fi trimisă în judecată pentru ucidere din culpă şi riscă până la şapte ani de închisoare.
Drama copilului care şi-a pierdut mama
Alin Păunescu, fiul de 18 ani al asistentei medicale de la Focşani, trăieşte o adevărată dramă de la moartea mamei sale.
Băiatului nu i s-a spus iniţial nimic, iar apoi medicii au dat vina pe anestezicul administrat Petronelei Ulmer.
„Cineva mi-a spus, aşa, pe fugă, că mamei i-a cedat inima de la un anestezic foarte puternic. Acum, nu ştiu ce să mai cred. Vreau doar să ştiu adevărul", ne-a declarat Alin.
Ancheta realizată de către Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a dezvăluit probleme grave cu personalul medical şi aparatura din Maternitatea "Buna Vestire".
Între timp şi Colegiul Medicilor Galaţi a demarat o anchetă legată de moartea gravidei.
Sursa: http://www.adevarul.ro/locale/galati/Procurorii_arunca_bomba-_Medicii_au_falsificat_foaia_de_observatie_a_gravidei_careia_i_s-a_administrat_Cytotec_0_230377077.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu