joi, 12 martie 2009

Era să moară de la o ecografie interpretată greşit

O femeie de 25 de ani din Ploieşti susţine că a fost la un pas de moarte din cauza interpretării greşite a unei ecografii de către un medic specialist ginecolog de la clinica Al Medica Berlin.

Luna trecută, Adina Constantin a urmat un tratament special pentru a rămâne însărcinată. Pentru că avea dureri şi sângerări, tânăra s-a programat, pe 14 februarie, pentru o ecografie la clinica particulară Al Medica Berlin. „Am fost la doamna doctor specialist Irina Culcea pentru investigaţii cu ajutorul aparatului ecograf ginecologic.

Am repetat ecografia la o săptămână, diagnosticul fiind hiperplazie endometrială, care, am aflat ulterior, înseamnă o îmbătrânire a aparatului reproducător, specifică femeilor vârstnice”, po vesteşte Adina Constantin. Pentru că se simţea tot mai rău şi nu a mai vrut să fie consultată în Ploieşti, femeia s-a dus de urgenţă la Spitalul Municipal Câmpina, unde a fost consultată de medicul Ion Nica. „Imediat şi-a dat seama că e vorba despre o sarcină extrauterină, chiar dacă rezultatul ecografiilor era altul. A internat-o imediat pe 24 februarie, iar a doua zi a operat-o.

Dacă mai stătea acasă putea să moară din cauza complicaţiilor”, spune Valentin Con s tantin, soţul Adinei. În urma intervenţiei chirurgicale, femeia şi-a pierdut o trompă uterină, iar şansele de a mai avea un copil s-au redus cu 50%. „După experienţa aceasta nu-mi mai trebuie niciun serviciu medical în Ploieşti. Mă voi duce la Bucureşti pentru că puteam să mor din cauza unei ecografii greşite”, spune Adina Constantin.

„Dacă tânăra este sănătoasă, iar celelalte organe nu i-au fost afectate, va mai putea avea copii”, este de părere Mihaela Jilescu, medic ginecolog în cadrul maternităţii din Ploieşti. Conducerea clinicii private din Ploieşti susţine că acest caz face obiectul unei anchete interne. „Deocamdată facem verificări. Abia peste vreo două zile vă putem da informaţii legate de acest caz”, a declarat Emil Manta, medic coordonator Al Medica Berlin Ploieşti.


Sursa: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/843047/Era-sa-moara-de-la-o-ecografie-interpretata-gresit/

2 comentarii:

Unknown spunea...

ce parere aveti despre dr.culcea irina?v-ati tratat cu dansa?vreau sa stiu urgent..........ms mult

Anonim spunea...

eu am fost la consult nu mi-a placut cum mi-a vorbit nu nimic.initial voiam sa nasc cu dansa la recomandarile unei prietene dar m-am lasat pagubasa nu merita