Maternitatea Odobeşti: să naşti în ţipetele pacienţilor de la psihiatrie

Mai întâi o confundăm cu o asistentă, până când ne pune următoarea întrebare: “Eu sufăr după un băiat, credeţi că o să mă mai vindec?”. În spatele ei, o altă femeie urlă în lacrimi versuri din Apocalipsă şi îşi face cruci. Frumoasa curte a Spitalului Orăşenesc Odobeşti este rezervată pentru pacienţii cu nevroze şi forme uşoare de schizofrenie. La doi paşi este ceea ce a mai rămas din maternitate. Intrăm şi dăm de un coridor întunecos. Banii nu prisosesc aici, deci nu are niciun rost să se ardă tuburile fluorescente de pomană.

Maternitatea, ca tot spitalul de altfel, scârţâie din încheieturi şi este peticită stângaci cu elemente de modernitate. Un strat subţire de var acoperă grinzile de lemn ale tavanului. Câteva ferestre au fost înlocuite cu termopane, dar lucrarea nu este făcută aşa cum trebuie. Mai trebuie tencuiţi pereţii care lasă la iveală cărămida vehe. Faianţa veche de zeci de ani stă să cadă. Secţia constă în cinci paturi, mâncate de rugină, cât or fi ele din inox. Câteva chiuvete cu robinete de plastic s-au îngălbenit de vreme. În salonul pentru mame şi copii găseşti nişte cădiţe mai moderne, în care asistentele le învaţă pe mămici cum să îşi îmbăieze pruncii. “Luate pe pile”, ni se explică. Altfel, totul sclipeşte de curăţenie, un fel de definiţie a ceea ce înseamnă sărăcia lucie. De afară se aud din nou urletele citând Apocalipsa ale pacientei ieşite la aer, în curte.

„Cândva, am găzduit maternitatea judeţeană”

Rămas singur să aducă pe lume copiii care se nasc aici este doctorul Petru Angheluţă. Are 64 de ani şi a apucat şi zile mai bune în spitalul din Odobeşti. „Ăsta a fost un spital mare, la 230 de paturi, cu 50 de paturi pe secţie. Acum a rămas foarte sărac, la a treia sau a patra parte din ce era. Maternitatea a rămas numai pentru naşteri normale, fără posibilitatea de intervenţie chirurgicală. La operaţii cezariene mă refer”. Pomeneşte des de ceea ce a fost spitalul cândva – un loc al inovaţiilor. „Eu am fost primul aici care a instituit sistemul acesta în care mama poate sta în aceeaşi cameră cu copilul. Încă înainte de ‘89. Eram printre puţinele maternităţi din ţară care aveau sistemul acesta.

După aceea, însă, maternitatea s-a degradat, s-a redus numărul de paturi, deşi zona are o natalitate destul de mărişoară. Partea proastă este că nu poţi să intervii în mod chirurgical, iar situaţii sunt destule. Nu mai avem anestezist. Cel pe care l-am şcolarizat cinci ani de zile l-au luat alţii de-a gata... În pionierat, când am venit eu aici prima dată, operam împreună cu asistenta şi nu am avut niciun eşec. Făceam şi anestezii peridurale, foarte rare pe vremea aia”, povesteşte doctorul Angheluţă. „A fost o perioadă când am găzduit şi maternitatea judeţeană, a fost la ei o infecţie mare cu un microb tare tâmpit, de care se scapă greu. Şi au venit aici de la Focşani cu toată trupa. Au stat vreo câteva luni”.

Echipament luat prin relaţii

În lipsa banilor de la minister, medicii se descurcă aşa cum au pot. Cu pile şi relaţii. „În general, spitalele mici sunt marginalizate. Spitalele judeţene primesc caimacul, cele mai mici – mă-sa pe gheaţă! M-am zbătut acum doi ani şi am făcut rost de un aparat pentru radiografii, pe relaţii. Până atunci aveam unul din ‘72... La fel, aparatele de laborator erau tot de prin anii ăia. Am mai avut o relaţie, un amic odobeştean, care a fost ambasador prin Olanda... Cu ajutorul lui, vreo 4 ani de zile am avut o colaborare cu un ONG care ne-a mai dotat cu nişte paturi, nişte noptiere... Nu noi, dar faţă de paturile de campanie pe care le aveam noi, făcute din plasă... Ar mai trebui un monitor materno-fetal, asta nu avem. Incubator avem, dar este mai vechişor aşa. Încă mai funcţionează, dar nu e performant”.

Doctorul Angheluţă se uită şi el neputincios la spitalul care scârţâie. „Clădirea este foarte veche. Anul trecut am reuşit să punem nişte termopane, dar nu am reuşit să tencuim pe lângă ele sau să zugrăvim. Avem faianţă luată, dar nu avem bani să o punem. Ne trebuie câteva sute de milioane... Treburile astea le mai făceam cu oamenii noştri, aveam mecanic, instalator... Acum am rămas cu un zidar – zugrav, un electrician şi unul care dă drumul la centrala termică. Nici nu mai ştii cum să tragi de ei. Îşi ia unul concediu, suntem în pană! Clădirea e veche, ba se sparge o ţeavă, ba eu ştiu ce mă-sa pe gheaţă se mai întâmplă, ba pică o priză... Chestii de genul ăsta...”

„Nasc acasă, nasc pe coclauri”

În lipsa anestezistului, la Odobeşti nu se poate naşte decât normal. Cazurile care necesită intervenţie chirurgicală sunt duse la Focşani. Sunt şi cazuri, însă, în care pacientele nu apucă să vină nici măcar în Odobeşti. „Am avut acum câteva zile una care a născut acasă, bineînţeles, prematur. Era la a cincea sau a şasea naştere. Gemeni... Unul la un kil două sute, viu, unul mort. Cu retenţie de placentă... A venit la spital, i-am scos placenta, pe ea am rezolvat-o. A murit însă şi al doilea”... Doctorul Angheluţă zice că astfel de situaţii nu sunt rare. „Sunt multe cazuri în care nasc acasă, nasc pe coclauri, mai ales cele care trăiesc prin cătune. Ajung la noi cu retenţie de placentă. Unele vin pe jos, altele în căruţe, după nu ştiu câte ore de la naştere. Am avut şi nişte cazuri, cinci - şase - şapte ore cu retenţie de placentă. Aia poate să moară de 10 ori în intervalul ăsta! Astea care sunt la a treia, a patra naştere au timpul de travaliu mult mai scurt. Până a sunat la 112, cât îşi mai fac bocceluţa pentru maternitate, dacă o hurducăie de două ori în salvare, naşte!”

Info plus:

Maternitatea Spitalului Orăşenesc Odobeşti

Un medic

4 moaşe

4 infirmiere

În medie, 20 de naşteri pe lună

Sursa: http://www.gandul.info/viata/maternitatea-odobesti-sa-nasti-in-tipetele-pacientilor-de-la-psihiatrie.html?3931;4554985