duminică, 26 aprilie 2009

Şapte copii, intoxicaţi în Spitalul de Pediatrie din Piteşti după o deratizare

Şapte copii internaţi la Spitalul de Pediatrie din Piteşti s-au intoxicat cu substanţe chimice, după ce saloanele în care stăteau au fost deratizate. Copii au fost mutaţi în timpul procedurii dar au fost aduşi înapoi mult prea devreme şi au inhalat mirosul lăsat de substanţele nocive. Părinţii lor vor să facă o reclamaţie la Ministerul Sănătăţii. Conducerea spitalului a refuzat să vină să le dea vreo explicaţie.


Procesul de deratizare la etajul şase al Spitalului de Pediatrie din Piteşti a început vineri. Cadrele medicale au cerut mutarea copiilor bolnavi în alte saloane doar că micuţii au fost aduşi înapoi doar după trei ore. Părinţii spun că în saloanele încă persista mirosul substanţelor folosite, iar a doua zi micuţii au început să se simtă rău.

Părinţii au aşteptat , în zadar, o explicaţie de la conducerea spitalului. Nimeni din conducere nu a venit duminica la serviciu ca să explice nefericitul incident. Fără nicio altă soluţie, oamenii au cerut explicaţii medicilor de gardă care nu le-au putut răspunde. Cert este că acum micuţii sunt trataţi nu numai pentru bolile cu care au ajuns la spital, ci şi pentru intoxicaţie. Părinţii spun că, în zilele următoare, vor trimite o reclamaţie chiar la Ministerul Sănătăţii.

Sursa: http://www.antena3.ro/stiri/romania/sapte-copii-intoxicati-in-spitalul-de-pediatrie-din-pitesti-dupa-o-deratizare_70158.html

Niciun comentariu: