Zeci de pacienti se plang anual la Colegiul Medicilor de faptul ca doctorii le vorbesc urat, jignindu-i. In realitate, numarul cazurilor este mult mai mare, sustine presedintele Colegiului
Pe langa acuzatiile de malpraxis, medicii sunt reclamati si pentru o meteahna capatata inainte de 1989: limbajul nepotrivit in relatia cu pacientii. Zeci de plangeri se aduna anual la Colegiul Medicilor, iar uneori astfel de abateri disciplinare sunt pedepsite. De cele mai multe ori insa pacientii prefera sa inghita in sec decat sa se puna rau cu "halatele albe". Generatii intregi de doctori au iesit de pe bancile facultatilor fara studierea unui obiect esential: comunicarea cu pacientul. Indemanare care este deprinsa in Occident si-n Statele Unite in timpul scolii. "Romania libera" a propus introducerea in curicula a acestui obiect, initiativa sustinuta de cateva institutii importante."Urca, fa, pe masa"
Decenii intregi multi doctori au reusit prin duritatea limbajului sa-si socheze bolnavii. Intamplarile dinainte de ’90 si din anii imediat urmatori au ca marota exprimarea asistentelor si a medicilor in timpul nasterii: "Ti-a placut sa te f…, acum de ce tipi? Taci din gura, ca altfel te dam afara!". Trecerea timpului nu a schimbat foarte mult comportamentul personalului medical din domeniul obstetrica-ginecologie.
Forumurile contin multe relatari despre exprimari care mai de care mai dure. O doamna a povestit pe site-ul www.desprecopii.com cum, odata intrata in cabinetul unui ginecolog, a fost socata de primele cuvinte ale acestuia: "«Hai, urca, fa, p…, pe masa!» De parca eram o prostituata sau a facut candva sex cu mine. Evident ca a urmat scandalul, iar sotul meu a intrat in cabinet si l-a tabacit pe doctor".
"Confidentialitate" de pe holul spitalului
Personalul nu se teme doar sa vorbeasca vulgar cu pacientele, ci le si divulga starea de sanatate ca pe un lucru natural. O intamplare legata de confidentialitatea medic-pacient a avut loc si la o cunoscuta maternitate din Bucuresti, unde gravidele au fost rugate la un moment dat sa intre cate doua la ecograf, pentru ca era aglomerat.
"Am intrat impreuna cu o tanara de circa 30 de ani, care era foarte speriata. Am incercat sa o linistesc, dar finalul acestei consultatii a fost socant. De fata cu mine, doctorul i-a dictat asistentei ce a vazut in ecografie, printre care si «absenta ritmului cardiac». La final, in timp ce se imbraca, pacienta a intrebat care este rezultatul. Replica doctorului a fost cruda si de o rautate pe care nu o inteleg: «Ti-a murit ala-n burta, draga. Ce nu intelegi? Du-te dracu’ repede sa ti-l scoata, ca nu cumva sa-l pierzi pe strada». In afara ca i-au dat lacrimile, gravida nu a avut nici o reactie, atat a fost de socata de veste, apoi de felul in care i-a vorbit doctorul", a povestit o cititoare a "Romaniei libere".
"Uite-asa: iti crap capul!"
Umiliti si neputinciosi totodata pentru ca au nevoie de doctori, pacientii indura orice, doar-doar or scapa. Putini se revolta in fata agresivitatii verbale, iar acestia isi povestesc pataniile pe formurile de pe internet sau pe site-urile ziarelor care abordeaza subiecte legate de cazuri de malpraxis. Pe pagina de internet a "Romaniei libere" exista aproape 500 de comentarii legate de cazul Nataliei – gravida care a murit din cauza neglijentei personalului medical –, iar multe dintre ele se refera la limbajul medicilor sau al asistentelor.
Este celebru cazul pustiului de la Spitalul Bagdasar, caruia in primavara acestui an i s-a spus ca are o tumoare pe creier. Intrebat de copilul de 12 ani cum o sa fie operat, medicul i-a aratat foarte clar: "Uite-asa: iti crap capul!". Moment in care baiatului i s-a facut rau.
"Este nevoie de studierea comunicarii cu pacientul"
Printre primii care au sustinut initiativa "Romaniei libere" de introducere a comunicarii cu pacientul ca obiect de studiu este presedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astarastoae. Acesta este si rector la Universitatea de Medicina si Farmacie Iasi, acolo unde ar vrea sa se introduca si acest obiect important, incepand cu anul scolar viitor. "Este adevarat ca nu exista cursuri de comunicare, chiar daca sunt absolut necesare in relatia cu pacientul care este deja traumatizat de boala. Nu este cazul sa-l speriem si mai tare sau sa-l indepartam", a declarat prof. dr. Astarastoae.
Seful Colegiului Medicilor a mai spus ca exista putine reclamatii legate de limbajul nepotrivit al doctorilor, cu toate ca este convins ca sunt mai multe cazuri. Introducerea cursurilor de comunicare cu pacientii este sustinuta si de Centrul National pentru Perfectionare in Domeniul Sanitar, prin dr. Adrian Nedelciu, si UMF Bucuresti, prin rectorul Florian Popa, care considera ca este necesara aceasta disciplina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu