Despăgubiri morale de 140.000 euro, daune materiale de 8.000 de lei, cheltuieli judiciare de 1.000 lei şi câte 75 de euro lunar până când cei doi micuţi împlinesc 18 ani!
Acestea sunt sumele pe care instanţa a decis să le plătească medicul anestezist Dinu Arhil, acuzat de ucidere din culpă a unei paciente care a murit în urma unei banale operaţii de mărire a sânilor. Este al doilea caz, după cel al chirurgului Naum Ciomu, când un medic este obligat să plătească daune morale ca urmare a unei erori medicale.
Medicul anestezist Dinu Arhil, în vârstă de 70 de ani, a fost condamnat de magistraţii Judecătoriei Sector 6 la doi ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. În cazul în care timp de patru ani va mai comite vreo infracţiune, care să nu fie din culpă, medicul va executa şi această pedeapsă. Chirurgul care a efectuat operaţia a fost găsit nevinovat.
Pacienta sa, jurista Andreea Jarwan, 30 de ani, a murit la câteva ore după o operaţie de mărire a sânilor. Familia Andreei i-a cerut medicului despăgubiri de un milion de euro. Andreea Jarwan a fost unicul copil al familiei Ocnaru. După moartea Andreei, doi copii minori au rămas în grija bunicilor.
150 de euro lunar pentru întreţinerea micuţilor
Fetiţa este în clasa I, iar băiatul e cu doi ani mai mare. Instanţa a decis ca medicul să plătească despăgubiri morale de câte 35.000 de euro minorilor Jarwan Suad Maria şi Jarwan Kamal, tatălui lor – Jarwan Moh’d Said, precum şi mamei victimei – Maria Ocnaru.
În afară de daunele morale, care se ridică la 140.000 de euro, Dinu Arhil ar trebui să mai suporte daune materiale în valoare de 8.000 lei, câte 4.000 lei soţului şi mamei victimei. Cheltuielile judiciare, care se ridică la 1.000 de lei, vor fi achitate tot de medic. Dinu Arhil va trebui să plătească despăgubiri civile de câte 75 de euro lunar pentru Suad şi Kamal, începând din iulie 2005 până când cei doi micuţi împlinesc 18 ani. Decizia a fost atacată cu apel.
2.300 de euro, preţul operaţiei fatale
Andreea a apelat, în decembrie 2004, la serviciile unei clinici particulare bucureştene pentru o operaţie de mărire a sânilor. Intervenţia chirurgicală, care a costat 2.300 de euro, a durat 40 de minute, a decurs fără probleme, ulterior, femeia a fost mutată într-un salon postoperatoriu.
Potrivit reconstituirii, ea era conştientă la ora 15.30, a mulţumit echipei medicale pentru operaţie şi a vorbit cu soţul său. În noua cameră unde a fost mutată, medicul anestezist Dinu Arhil nu a solicitat ca pacienta să fie monitorizată, ulterior, el a motivat această decizie prin faptul că monitorul avea semnalul sonor defect. El şi asistenta au fost chemaţi de chirurg în sala de operaţii pentru efectuarea unei alte intervenţii.
La terminarea celei de a doua operaţii, asistenta l-a anunţat pe chirurg că, în salonul învecinat, Andreea a intrat în stop cardiorespirator. La ora 19.10 a fost constatat decesul. Colegiul medicilor l-a sancţionat pe Arhil doar cu avertisment.
Asigurarea medicului este doar pentru daune materiale
Medicul are două asigurări de răspundere profesională, care, însumate, ajung la 137.000 de euro. De altfel, instanţa a decis că, în cazul în care medical nu suportă cheltuielile, hotărârea trebuie pusă în aplicare de firmele de asigurare.
Numai că societăţile de asigurare suportă în general cuantumul daunelor materiale, nicidecum cele morale. În vederea recuperării daunelor morale, judecătorii au menţinut sechestrul asigurător pe apartamentul proprietate personală a medicului Dinu Arhil.
Trebuie spus că, dacă din punct de vedere material, Arhil a fost sancţionat, din punct de vedere profesional, el nu va răspunde în niciun fel. Judecătorii au respins solicitarea procurorilor de a i se interzice medicului să profeseze în continuare sau să ocupe vreo funcţie.
Precedentul Naum Ciomu
Medicul Naum Ciomu trebuie să plătească victimei sale, Ion Jinga, despăgubiri morale în valoare de 125.000 de euro şi aproape 100 milioane de lei daune materiale. Din punct de vedere profesional, şi Ciomu a scăpat ieftin, judecătorii interzicându-i doar să mai practice profesia de medic chirurg-urolog.
În urmă cu trei ani, în timp ce efectua o intervenţie chirurgicală, medicul urolog Naum Ciomu i-a secţionat tânărului pe care îl opera canalul urinar din partea inferioară a penisului, apoi i-a fragmentat organul genital în mai multe bucăţi.
Un comentariu:
normal ca pt cineva din sistemul juridic se aplica legea dar pt restul parca ar da judecatorii din buzunarul lor nu inteleg de ce sunt asa de rai
Trimiteți un comentariu