Medicul Cristian Radoi, care era de garda atunci cand a venit pe lume Sebastian Lungu, baietelul de patru luni ramas cu handicapuri severe dupa nasterea cu probleme de la Spitalul Universitar, a primit o sanctiune din partea Colegiului Medicilor din Bucuresti (CMB) in 2005, dupa ce un copil a murit in pantecele mamei.
El a fost acuzat de o pacienta ca i-a urmarit superficial sarcina, motiv ce a dus la decesul copilului. Femeia, care avea in acel moment 31 de ani, nu doreste sa-si dezvaluie identitatea, insa ne-a explicat pe larg tragedia prin care a trecut.
„Nu si-a dat seama la consult ca fetita era moarta”
Imediat dupa ce a ramas insarcinata, tanara a mers la Centrul Medical Unirea, unde dr. Cristian Radoi a monitorizat sarcina, urmand ca nasterea sa aiba loc la Spitalul Universitar. „Am facut toate analizele si ecografiile indicate de medic. Sarcina a decurs foarte bine. In sapatamana a 37-a insa, am pierdut dopul gelatinos. L-am sunat pe medic, care mi-a spus ca nu e nicio problema. Dupa 7 zile am mers la control la dansul si mi-a spus ca totul este in regula, cu toate ca deja copilul era mort. Din proprie initiativa, a doua zi am facut o ecografie si am aflat cu stupoare ca fetita mea era moarta de trei zile”, isi aduce aminte tanara.
A primit cea mai „usoara” sanctiune
Medicul Cristian Radoi a fost „pedepsit” de CMB cu mustrare, cea mai „usoara” sanctiune pe care o poate primi, pentru ca nu a „dispensarizat corect sarcina” (nu a verificat Rh-ul, nu a asculat bataile cordului copilului). „Decesul copilului meu nu a fost considerat de cei de la CMB culpa medicala pe motiv ca raportul anatomo-patologic nu a fost consistent. Disponibilitatea si omenia unui doctor nu tin loc de profesionalism”, mai spune femeia. Medicul Cristian Radoi a refuzat sa comenteze cazul, insa a tinut sa ne spuna ca „este o campanie dusa la extrem” si ca exista cineva care doreste sa-i faca rau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu