Suspiciune de culpa colectiva in cazul unui copil mort in urma unei operatii de apendicita
Membrii Comisiei de Disciplina se vor reuni la sfarsitul acestei saptamani pentru a analiza cazul fetitei decedate anul trecut in Galati. Exista suspiciunea unei culpe medicale. „Comisia de Disciplina se va intalni, cel mai probabil joi, pentru a discuta acest caz, pentru ca au aparut elemente noi. Vorbim de mai multe cadre medicale, medici si asistente, nu numai de anestezist”, a declarat, ieri, dr. Dumitru Cristea, presedintele Colegiului Medicilor din Galati. Organizatia a luat deja o hotarare in cazul medicului anestezist Pantelie Nicolcescu, acuzat de catre parintii victimei de malpraxis si de modificarea actelor medicale. Decizia a fost tinuta insa secreta. Iulia Valentina Irimiea, in varsta de cinci ani, a decedat pe 31 martie 2007 la Spitalul de Pediatrie „Sfantul Ioan” din Galati. Ea fusese supusa unei interventii chirurgicale banale, de extirpare a apendicelui inflamat, insa nu s-a mai trezit din anestezie. Cadrele medicale au invocat ulterior aparitia unor complicatii pe fondul unei bronhopneumonii. Pe 31 mai 2007, mama fetitei a depus o plangere penala la Parchetul de pe langa Judecatoria Galati, acuzandu-l pe anestezist, dr. Pantelie Nicolcescu, de faptul ca a provocat moartea fetitei sale, dupa care a modificat rapoartele medicale. Procurorul de caz a decis neinceperea urmaririi penale, desi a admis faptul ca dr. Pantelie Nicolcescu a modificat fisa de preanestezie. Diagnosticul de bronhopneumonie a fost infirmat ulterior de probele medico-legale. in paralel, procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Galati au demarat, saptamana trecuta, in urma unei plangeri formulate de mama fetitei decedate, o ancheta care il vizeaza tot pe anestezistul Pantelie Nicolcescu, de data aceasta pentru savarsirea infractiunii de luare de mita. Dr. Nicolcescu este acuzat ca a pretins si a primit 50 de lei de la Lenuta Irimiea, pentru a avea mai multa grija de fiica sa pe parcursul operatiei.
Sursa:http://cmr.ro/content/view/153/21/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu