Personalul medical, prin exercitarea profesiunii sale nobile, contribuie la respectarea drepturilor fundamentale ale omului, consacrate in art. 22 al Constitutiei Romaniei - dreptul la viata si dreptul la integritate fizica si psihica. Exercitarea profesiunii medicale implica respectarea unor norme deontologice si juridice.
Normele deontologice stabilesc minimum de morala specifica pentru exercitarea acestei profesii, iar in masura in care incalcarea unora dintre aceste norme pericliteaza valori aparate de drept, acestea din urma sunt reglementate ca si norme juridice.
In prezent, normele de deontologie medicala sunt cuprinse in Codul de deontologie medicala din anul 2005, care in art. 3 consacra sanatatea omului ca fiind telul suprem al actului medical, obligatia medicului constand in a apara sanatatea fizica si mentala a omului, in a usura suferintele, in a respecta viata si demnitatea persoanei umane, fara discriminari in functie de varsta, sex, rasa, etnie, religie, nationalitate, conditie sociala, ideologie politica sau din orice alt motiv, in timp de pace, precum si in timp de razboi. Codul de deontologie medicala din anul 2005 respecta, in forma actuala, normele internationale in materie de deontologie medicala cuprinse in Declaratia de la Geneva emisa in 1948 dupa Codul de la Nurnberg (1947) si amendata de catre Asociatia Mondiala Medicala si in Codul International al Eticii Medicale.
Incalcarea unei norme deontologice, fara a produce vreun prejudiciu pacientului, poate atrage raspunderea disciplinara a medicului, insa in situatia in care conduita culpabila a medicului are drept rezultat producerea unei pagube pe seama pacientului, intervine raspunderea civila delictuala pentru malpraxis.
Titlul XV al Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul Sanatatii reglementeaza raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice. Malpraxisul este definit in art. 642 al legii ca fiind eroarea profesionala savarsita in exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicand raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice.
Raspunderea civila delictuala este generata de obligatia civila de reparare a prejudiciului cauzat de o fapta ilicita. Codul civil reglementeaza la art. 998 - 999 raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, iar la art. 1000 alin. 3 - raspunderea comitentilor (persoanele care directioneaza, indruma si controleaza activitatea altei persoane) pentru faptele prepusilor (persoanele care au obligatia de a urma indrumarile si directivele primite de la comitent). In cazul in care, prin fapta ilicita, au fost incalcate si norme de drept penal, iar fapta intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni, in cauza este antrenata si raspunderea penala a persoanei vinovate, alaturi de raspunderea civila.
Pentru angajarea raspunderii juridice trebuie sa existe cumulativ o conduita ilicita, un prejudiciu, legatura de cauzalitate intre conduita culpabila si rezultatul vatamator, vinovatie din partea subiectului actului ilicit si sa nu existe imprejurari sau cauze care inlatura raspunderea juridica.
Desi actele medicale defectuoase nu exclud faptele ilicite comise cu intentie, cele mai multe acte de malpraxis sunt comise din culpa, aceasta fiind de cele mai multe ori forma de vinovatie cu care actioneaza personalul medical. Se face distinctie in doctrina intre culpa comisiva (mani-festata in cadrul unei actiuni inadecvate prin imprudenta, nepricepere sau stangacie), culpa omisiva (manifestata in cadrul unei inactiuni prin neexecutarea unei actiuni necesare), culpa "in eligendo"(constand in alegerea gresita a unor proceduri medicale ori in delegarea unei personae necompetente) si culpa "in vigilando"(constand in nesolicitarea unui ajutor, prin neinformare etc.).
In stabilirea formei de vinovatie cu care actioneaza subiectul, este foarte importanta decelarea intre greseala si eroare. Greseala presupune nerespectarea unor norme de comportament profesional pe care un medic cu aceeasi capacitate profesionala, in aceleasi conditii, le-ar fi respectat. Eroarea este determinata de situatii ca evolutia complicata a unei boli ori simptomatologia atipica, situatii in care orice medic ar fi procedat in aceeasi maniera. Spre deosebire de greseala, eroarea apare in ciuda bunei-credinte si a constiinciozitatii medicului.
Potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, personalul medical raspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ si neglijenta, imprudenta sau cunostinte medicale insuficiente in exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul procedurilor de preventie, diagnostic sau tratament. De asemenea, raspunderea civila este atrasa si pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementarilor legale privind confidentialitatea, consimtamantul informal si obligativitatea acordarii asistentei medicale, ori in cazurile in care personalul medical isi depaseste limitele competentei, cu exceptia cazurilor de urgenta in care nu este disponibil personal, medical cu competenta necesara.
Legea nr. 95/2006 reglementeaza in art. 643 limitarea raspunderii civile, in sensul ca toate persoanele implicate in actul medical defectuos vor raspunde proportional cu gradul de vinovatie al fiecareia. Aliniatul 2 al acestui text de lege consacra cauzele care inlatura raspunderea civila pentru malpraxis, respectiv faptul ca personalul medical nu este raspunzator pentru prejudiciile produse in exercitarea profesiunii in situatia in care acestea se datoreaza conditiilor de lucru, dotarii insuficiente cu echipament, infectiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicatiilor si riscurilor in general acceptate ale metodelor de investigatie si tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare si in cazul in care actioneaza cu buna-credinta in situatii de urgenta, cu respectarea competentei acordate.
Alaturi de personalul medical angajat, raspund si unitatile sanitare, in calitate de furnizori de servicii medicale, pentru prejudi ciile produse pacientilor ca urmare a serviciilor prestate, generate de viciile ascunse ale echipamentelor medicale, ale substantelor medicamentoase si ale materialelor sanitare ori generate de furnizarea necorespunzatoare a utilitatilor.
In activitateasa, medicul trebuie sa aiba in vedere si sa evalueze si cele mai mici riscuri, dand dovada de profesionalism si actionand cu prudenta. Pentru evaluarea riscului util, este binevenita obtinerea consimtamantului pacientului, dupa o prealabila informare cu privire la riscul pe care il implica un anumit act medical. In acest sens, in Legea nr. 95/2006 a fost introdus la Titlul XV si capitolul III - "Acordul pacientului informat", care statueaza obligativitatea obtinerii acordului scris al pacientului ce urmeaza a fi supus la metode de preventie, di-agnostic si tratament cu potential de risc, dupa o prealabila informare a pacientului cu privire la diagnosticul, natura si scopul tratamentului, la riscurile si consecintele tratamentului propus, la alternativele viabile de tratament, la riscurile si consecintele lor, la prognosticul bolii fara aplicarea tratamentului.
Avand in vedere faptul ca eroarea medicala poate produce consecinte grave pentru integritatea fizica si morala a pacientului, legiuitorul a introdus la art. 656 din Legea nr. 95/2006 obligativitatea incheierii de catre personalul medical care acorda asistenta medicala, a unei asigurari de malpraxis pentru cazurile de raspundere civila profesionala pentru prejudiciile cauzate prin actul medical, dovada incheierii unei asemenea polite de asigurare fiind o conditie obligatorie la angajare. Asiguratorul acorda despagubiri pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca cu titlu de dezdaunare si cheltuielile de judecata ale persoanei pagubite, prin aplicarea unei asistente medicale inadecvate.
In vederea stabilirii cazurilor de raspundere civila profesionala pentru medici, farmacisti si alte persoane din domeniul asistentei medicale, se constituie, potrivit prevederilor art. 668 din Legea nr. 95/2006, la nivelul fiecarei autoritati publice judetene si a municipului Bucuresti, o comisie de monitorizare si competenta profesionala pentru cazurile de malpraxis.
Drept urmare a sesizarii acestei comisii de catre persoana pagubita printr-un act de malpraxis, ori de catre mostenitorii acesteia, in caz de deces, se desemneaza, prin tragere la sorti, din lista judeteana a expertilor medicali un expert ori un grup de experti, in functie de complexitatea cazului, insarcinat cu efectuarea unui raport asupra cazului. Expertii au obligatia intocmirii si inaintarii catre comisie a acestui raport in termen de 30 de zile, comisia urmand sa adopte o decizie asupra cazului, in maximum 3 luni de la data sesizarii. Decizia prin care comisia stabileste daca in cauza a fost sau nu o situatie de malpraxis se comunica tuturor persoanelor implicate in termen de 5 zile calendaristice. Persoanele nemultumite de decizia comisiei pot face contestatie in termen de 15 zile de la data comunicarii deciziei. Potrivit art. 673 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu impiedica liberul acces la justitie potrivit dreptului comun, astfel ca persoana care a fost prejudiciata printr-un act de malpraxis medical se poate adresa instantei civile de judecata, dupa parcurgerea procedurii stabilirii cazurilor de malpraxis, cu respectarea termenului de prescriptie de 3 ani de la producerea prejudiciului.
Art. 673 din Legea nr. 95/2006 a fost criticat ca neconstitutional, in cadrul sesizarii inaintate Curtii Constitutionale de un grup de 37 de senatori. Autorii sesizarii au sustinut ca acest text de lege ar fi neconstitutional deoarece contravine prevederilor art. 126 alin.(6) din Constitutie, referitor la controlul judecatoresc al actelor administrative. Curtea Constitutionala, prin decizia nr. 298/2006 a respins exceptia de neconstitutionalitate a Legii privind reforma in domeniul Sanatatii, motivandu-si solutia cu privire la prevederile Titlului XV al legii prin aceea ca acest text de lege nu reglementeaza competenta instantelor de drept comun si nici competenta instantelor de contencios administrativ, ci prevede dreptul de a contesta orice decizie a comisiei la instanta de judecata. De asemenea, alin. 2 al art. 673 din lege instituie garantia legala a liberului acces la justitie, potrivit dreptului comun. Curtea Constitutionala a constatat si faptul ca, prin aceasta lege, nu s-a reglementat o jurisdictie speciala administrativa, ci doar s-a infiintat o comisie de monitorizare si competenta profesionala pentru cazurile de malpraxis, care nu desfasoara o activitate jurisdictionala, ci o activitate de control si expertizare profesionala.
Printre normele deontologice cuprinse in Codul International al Eticii Medicale se regaseste si aceea potrivit careia medicul este dator sa se comporte onest fata de pacienti si colegi si sa nu acopere pe acei medici care manifesta deficiente de caracter sau competenta sau care exercita actiuni de frauda sau inselatorie. Aceasta norma deontologica reflecta atat obligatia morala a medicului de a-si desfasura activitatea cu profesionalism, cat si obligatia morala de a nu tolera acte de malpraxis ale altor colegi. Chiar daca, potrivit dictonului latin, "Errare humanum est", fiecare om este dator sa constientizeze si sa isi asume in mod responsabil consecintele faptelor sale. Un reprezentant al corpului medical care savarseste o eroare medicala nu trebuie, implicit, marginalizat, insa societatea trebuie sa il sanctioneze, proportional cu gradul sau de vinovatie, avand in vedere faptul ca prin prejudiciul creat pacientului s-a adus atingere drepturilor fundamentale ale omului - viata si integritatea fizica si morala.
Consideram ca Titlul XV din Legea nr. 95/2006 constituie un cadru legal coerent pentru identificarea cazurilor de malpraxis, prin care legiuitorul a reusit sa stabileasca drepturile si obligatiile ce revin fiecarei parti implicate in relatia personal medical - pacient, pentru a preveni eventualele abuzuri de drept.
In prezent, normele de deontologie medicala sunt cuprinse in Codul de deontologie medicala din anul 2005, care in art. 3 consacra sanatatea omului ca fiind telul suprem al actului medical, obligatia medicului constand in a apara sanatatea fizica si mentala a omului, in a usura suferintele, in a respecta viata si demnitatea persoanei umane, fara discriminari in functie de varsta, sex, rasa, etnie, religie, nationalitate, conditie sociala, ideologie politica sau din orice alt motiv, in timp de pace, precum si in timp de razboi. Codul de deontologie medicala din anul 2005 respecta, in forma actuala, normele internationale in materie de deontologie medicala cuprinse in Declaratia de la Geneva emisa in 1948 dupa Codul de la Nurnberg (1947) si amendata de catre Asociatia Mondiala Medicala si in Codul International al Eticii Medicale.
Incalcarea unei norme deontologice, fara a produce vreun prejudiciu pacientului, poate atrage raspunderea disciplinara a medicului, insa in situatia in care conduita culpabila a medicului are drept rezultat producerea unei pagube pe seama pacientului, intervine raspunderea civila delictuala pentru malpraxis.
Titlul XV al Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul Sanatatii reglementeaza raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice. Malpraxisul este definit in art. 642 al legii ca fiind eroarea profesionala savarsita in exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicand raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice.
Raspunderea civila delictuala este generata de obligatia civila de reparare a prejudiciului cauzat de o fapta ilicita. Codul civil reglementeaza la art. 998 - 999 raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, iar la art. 1000 alin. 3 - raspunderea comitentilor (persoanele care directioneaza, indruma si controleaza activitatea altei persoane) pentru faptele prepusilor (persoanele care au obligatia de a urma indrumarile si directivele primite de la comitent). In cazul in care, prin fapta ilicita, au fost incalcate si norme de drept penal, iar fapta intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni, in cauza este antrenata si raspunderea penala a persoanei vinovate, alaturi de raspunderea civila.
Pentru angajarea raspunderii juridice trebuie sa existe cumulativ o conduita ilicita, un prejudiciu, legatura de cauzalitate intre conduita culpabila si rezultatul vatamator, vinovatie din partea subiectului actului ilicit si sa nu existe imprejurari sau cauze care inlatura raspunderea juridica.
Desi actele medicale defectuoase nu exclud faptele ilicite comise cu intentie, cele mai multe acte de malpraxis sunt comise din culpa, aceasta fiind de cele mai multe ori forma de vinovatie cu care actioneaza personalul medical. Se face distinctie in doctrina intre culpa comisiva (mani-festata in cadrul unei actiuni inadecvate prin imprudenta, nepricepere sau stangacie), culpa omisiva (manifestata in cadrul unei inactiuni prin neexecutarea unei actiuni necesare), culpa "in eligendo"(constand in alegerea gresita a unor proceduri medicale ori in delegarea unei personae necompetente) si culpa "in vigilando"(constand in nesolicitarea unui ajutor, prin neinformare etc.).
In stabilirea formei de vinovatie cu care actioneaza subiectul, este foarte importanta decelarea intre greseala si eroare. Greseala presupune nerespectarea unor norme de comportament profesional pe care un medic cu aceeasi capacitate profesionala, in aceleasi conditii, le-ar fi respectat. Eroarea este determinata de situatii ca evolutia complicata a unei boli ori simptomatologia atipica, situatii in care orice medic ar fi procedat in aceeasi maniera. Spre deosebire de greseala, eroarea apare in ciuda bunei-credinte si a constiinciozitatii medicului.
Potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, personalul medical raspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ si neglijenta, imprudenta sau cunostinte medicale insuficiente in exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul procedurilor de preventie, diagnostic sau tratament. De asemenea, raspunderea civila este atrasa si pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementarilor legale privind confidentialitatea, consimtamantul informal si obligativitatea acordarii asistentei medicale, ori in cazurile in care personalul medical isi depaseste limitele competentei, cu exceptia cazurilor de urgenta in care nu este disponibil personal, medical cu competenta necesara.
Legea nr. 95/2006 reglementeaza in art. 643 limitarea raspunderii civile, in sensul ca toate persoanele implicate in actul medical defectuos vor raspunde proportional cu gradul de vinovatie al fiecareia. Aliniatul 2 al acestui text de lege consacra cauzele care inlatura raspunderea civila pentru malpraxis, respectiv faptul ca personalul medical nu este raspunzator pentru prejudiciile produse in exercitarea profesiunii in situatia in care acestea se datoreaza conditiilor de lucru, dotarii insuficiente cu echipament, infectiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicatiilor si riscurilor in general acceptate ale metodelor de investigatie si tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare si in cazul in care actioneaza cu buna-credinta in situatii de urgenta, cu respectarea competentei acordate.
Alaturi de personalul medical angajat, raspund si unitatile sanitare, in calitate de furnizori de servicii medicale, pentru prejudi ciile produse pacientilor ca urmare a serviciilor prestate, generate de viciile ascunse ale echipamentelor medicale, ale substantelor medicamentoase si ale materialelor sanitare ori generate de furnizarea necorespunzatoare a utilitatilor.
In activitateasa, medicul trebuie sa aiba in vedere si sa evalueze si cele mai mici riscuri, dand dovada de profesionalism si actionand cu prudenta. Pentru evaluarea riscului util, este binevenita obtinerea consimtamantului pacientului, dupa o prealabila informare cu privire la riscul pe care il implica un anumit act medical. In acest sens, in Legea nr. 95/2006 a fost introdus la Titlul XV si capitolul III - "Acordul pacientului informat", care statueaza obligativitatea obtinerii acordului scris al pacientului ce urmeaza a fi supus la metode de preventie, di-agnostic si tratament cu potential de risc, dupa o prealabila informare a pacientului cu privire la diagnosticul, natura si scopul tratamentului, la riscurile si consecintele tratamentului propus, la alternativele viabile de tratament, la riscurile si consecintele lor, la prognosticul bolii fara aplicarea tratamentului.
Avand in vedere faptul ca eroarea medicala poate produce consecinte grave pentru integritatea fizica si morala a pacientului, legiuitorul a introdus la art. 656 din Legea nr. 95/2006 obligativitatea incheierii de catre personalul medical care acorda asistenta medicala, a unei asigurari de malpraxis pentru cazurile de raspundere civila profesionala pentru prejudiciile cauzate prin actul medical, dovada incheierii unei asemenea polite de asigurare fiind o conditie obligatorie la angajare. Asiguratorul acorda despagubiri pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca cu titlu de dezdaunare si cheltuielile de judecata ale persoanei pagubite, prin aplicarea unei asistente medicale inadecvate.
In vederea stabilirii cazurilor de raspundere civila profesionala pentru medici, farmacisti si alte persoane din domeniul asistentei medicale, se constituie, potrivit prevederilor art. 668 din Legea nr. 95/2006, la nivelul fiecarei autoritati publice judetene si a municipului Bucuresti, o comisie de monitorizare si competenta profesionala pentru cazurile de malpraxis.
Drept urmare a sesizarii acestei comisii de catre persoana pagubita printr-un act de malpraxis, ori de catre mostenitorii acesteia, in caz de deces, se desemneaza, prin tragere la sorti, din lista judeteana a expertilor medicali un expert ori un grup de experti, in functie de complexitatea cazului, insarcinat cu efectuarea unui raport asupra cazului. Expertii au obligatia intocmirii si inaintarii catre comisie a acestui raport in termen de 30 de zile, comisia urmand sa adopte o decizie asupra cazului, in maximum 3 luni de la data sesizarii. Decizia prin care comisia stabileste daca in cauza a fost sau nu o situatie de malpraxis se comunica tuturor persoanelor implicate in termen de 5 zile calendaristice. Persoanele nemultumite de decizia comisiei pot face contestatie in termen de 15 zile de la data comunicarii deciziei. Potrivit art. 673 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu impiedica liberul acces la justitie potrivit dreptului comun, astfel ca persoana care a fost prejudiciata printr-un act de malpraxis medical se poate adresa instantei civile de judecata, dupa parcurgerea procedurii stabilirii cazurilor de malpraxis, cu respectarea termenului de prescriptie de 3 ani de la producerea prejudiciului.
Art. 673 din Legea nr. 95/2006 a fost criticat ca neconstitutional, in cadrul sesizarii inaintate Curtii Constitutionale de un grup de 37 de senatori. Autorii sesizarii au sustinut ca acest text de lege ar fi neconstitutional deoarece contravine prevederilor art. 126 alin.(6) din Constitutie, referitor la controlul judecatoresc al actelor administrative. Curtea Constitutionala, prin decizia nr. 298/2006 a respins exceptia de neconstitutionalitate a Legii privind reforma in domeniul Sanatatii, motivandu-si solutia cu privire la prevederile Titlului XV al legii prin aceea ca acest text de lege nu reglementeaza competenta instantelor de drept comun si nici competenta instantelor de contencios administrativ, ci prevede dreptul de a contesta orice decizie a comisiei la instanta de judecata. De asemenea, alin. 2 al art. 673 din lege instituie garantia legala a liberului acces la justitie, potrivit dreptului comun. Curtea Constitutionala a constatat si faptul ca, prin aceasta lege, nu s-a reglementat o jurisdictie speciala administrativa, ci doar s-a infiintat o comisie de monitorizare si competenta profesionala pentru cazurile de malpraxis, care nu desfasoara o activitate jurisdictionala, ci o activitate de control si expertizare profesionala.
Printre normele deontologice cuprinse in Codul International al Eticii Medicale se regaseste si aceea potrivit careia medicul este dator sa se comporte onest fata de pacienti si colegi si sa nu acopere pe acei medici care manifesta deficiente de caracter sau competenta sau care exercita actiuni de frauda sau inselatorie. Aceasta norma deontologica reflecta atat obligatia morala a medicului de a-si desfasura activitatea cu profesionalism, cat si obligatia morala de a nu tolera acte de malpraxis ale altor colegi. Chiar daca, potrivit dictonului latin, "Errare humanum est", fiecare om este dator sa constientizeze si sa isi asume in mod responsabil consecintele faptelor sale. Un reprezentant al corpului medical care savarseste o eroare medicala nu trebuie, implicit, marginalizat, insa societatea trebuie sa il sanctioneze, proportional cu gradul sau de vinovatie, avand in vedere faptul ca prin prejudiciul creat pacientului s-a adus atingere drepturilor fundamentale ale omului - viata si integritatea fizica si morala.
Consideram ca Titlul XV din Legea nr. 95/2006 constituie un cadru legal coerent pentru identificarea cazurilor de malpraxis, prin care legiuitorul a reusit sa stabileasca drepturile si obligatiile ce revin fiecarei parti implicate in relatia personal medical - pacient, pentru a preveni eventualele abuzuri de drept.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu