Cap. 1. Raspunderea personalului medical
Art. 1
(1) Personalul medical raspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, neglijenta sau cunostinte medicale insuficiente in exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul procedurilor de preventie, diagnostic sau tratament.
(2) De asemenea, personalul medical este raspunzator pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementarilor prezentei legi privind confidentialitatea, consimtamantul informat si obligativitatea acordarii asistentei medicale.
(3) Personalul medical este responsabil pentru prejudiciile produse in exercitarea profesiei atunci cand isi depaseste limitele competentei, cu exceptia cazurilor de urgenta in care nu este disponibil personal medical ce are competenta necesara.
(4) Raspunderea civila nu inlatura raspunderea penala, atunci cind fapta cauzatoare de prejudiciu s-a produs deliberat, cu rea-credinta.
Art.2
Personalul medical nu este raspunzator pentru daunele si prejudiciile produse in exercitarea profesiunii:
a)cand acestea se datoreaza conditiilor de lucru, dotarii insuficiente cu echipament de diagnostic si tratament, infectiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicatiilor si riscurilor in general acceptate ale metodelor de investigatie si tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor si dispozitivelor medicale si substantelor medicale medicale si sanitare folosite;
b) cand acestea sunt consecinta directa sau indirecta a indicatiilor scrise sau dovedite, ale sefului ierarhic superior.
In acest caz responsabilitatea revine persoanei care a formulat indicatia;
c) cand acestea sunt consecinta directa sau indirecta a aplicarii regulamentelor si reglementarilor legale in vigoare.
d) cand actioneaza cu buna-credinta in situatii de urgenta.
Cap. 2. Raspunderea furnizorilor de servicii medicale, materiale sanitare, aparatura, dispozitive medicale si substante medicamentoase si sanitare
Art.3
(1)Unitatile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale sunt raspunzatoare pentru prejudiciile produse in activitatea de preventie, diagnostic sau tratament, in situatia in care acestea sint consecinta:
a) infectiilor nosocomiale, cu exceptia cazului cand se dovedeste o cauza externa ce nu a putut fi controlata de catre institutie;
b) defectelelor cunoscute ale dispozitivelor si aparaturii medicale folosite in mod abuziv fara a fi reparate;
c) folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale, substantelor medicamentoase si sanitare, dupa expirarea perioadei de garantie sau a termenului de valabilitate a acestora dupa caz.
d) nerespectarii reglementarilor interne ale unitatii furnizoare de servicii medicale, in mod direct sau indirect;
e) acceptarii de echipamente si dispozitive medicale, materiale sanitare, substante medicamentoase si sanitare de la furnizori fara asigurare de malpraxis, precum si subcontractarea de servici medicale sau nemedicale de la furnizori fara asigurare de malpraxis.
(2)De asemenea, unitatile prevazute la alin.1 raspund in conditiile legii civile pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat, in solidar cu acesta.
Art. 4
Institutiile furnizoare de servicii medicale raspund pentru prejudiciile suferite de personalul medical in exercitarea profesiunii, atunci cand acestea sunt cauza directa sau indirecta a nerespectarii reglementarilor interne sau dotarii necorespunzatoare pentru activitatea practicata.
Art. 5
Furnizorii si producatorii de echipamente si dispozitive medicale, substante medicamentoase si materiale sanitare raspund pentru prejudiciile produse in activitatea de preventie, diagnostic si tratament ca urmare directa sau indirecta a viciilor ascunse ale echipamentelor si dispozitivelor medicale, substantelor medicamentoase si materiale sanitare, in perioada de garantie.
Art. 6
Furnizorii independenti de servicii medicale sau nemedicale subcontractate de catre institutiile de furnizoare de servicii medicale sunt responsabile pentru prejudiciile aduse ca urmare directa sau indirecta a serviciilor prestate.
Art. 7
Furnizorii de utilitati catre unitatile furnizoare de servicii medicale sunt responsabili pentru prejudiciile aparute ca urmare a furnizarii necorespunzatoare a utilitatilor.
Cap. 3. Consimtamantul informat
Art.8
(1) Consimtamantul informat este acordul pacientului pentru a fi supus la metode de preventie, diagnostic si tratament, dupa explicarea lor de catre medic conform prevederilor alin. (2) si (3).
(2) In obtinerea consimtamantului informat, medicul este dator sa prezinte pacientului informatii la un nivel stiintific rezonabil pentru puterea de intelegere a acestuia.
(3) Informatiile trebuie sa contina: diagnosticul, natura si scopul tratamentului, riscurile si consecintele tratamentului propus, alternativele viabile de tratament, riscurile si consecintele lor, prognosticul bolii fara aplicarea tratamentului.
Art.9
Varsta legala pentru exprimarea consimtamantului informat este de 18 ani. Minorii isi pot exprima consimtamantul, in absenta parintilor sau reprezentantului legal, in urmatoarele cazuri:
a)situatii de urgenta, cand parintii sau reprezentantul legal nu pot fi contactati, iar minorul are discernamantul necesar pentru a intelege situatia medicala in care se afla;
b)situatii medicale legate de diagnosticul si / sau tratamentul problemelor sexuale si reproductive, la solicitarea expresa a minorului in varsta de peste 16 ani.
Art. 10
(1) Medicul curant raspunde atunci cand nu obtine consimtamantul informat al pacientului sau al reprezentantilor legali ai acestuia, cu exceptia cazurilor in care pacientul este lipsit de discernamint, iar reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiata nu pot fi contactate datorita situatiei de urgenta.
(2) Atunci cand reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiata nu pot fi contactate, medicul poate solicita autorizarea efectuarii actului medical autoritatii tutelare sau poate actiona fara acordul acesteia in situatii de urgenta, cand intervalul de timp pana la exprimarea acordului ar pune in pericol, in mod ireversibil, sanatatea si viata pacientului.
Cap. 4. Obligativitatea asigurarii asistentei medicale
Art. 11
(1) Un medic nu are obligatia de a acorda asistenta medicala unei persoane decat daca a acceptat-o in prealabil ca pacient.
(2) Medicul nu poate refuza asistenta medicala pe criterii etnice, religioase si orientare sexuala.
(3) Medicul are obligatia de a accepta pacientul in situatii de urgenta, cand lipsa asistentei medicale poate pune in pericol in mod grav si ireversibil sanatatea sau viata pacientului.
Art. 12
(1) Atunci cand medicul a acceptat pacientul, relatia poate fi intrerupta:
a) o data cu vindecarea bolii ;
b) de catre pacient;
c) de catre medic, in urmatoarele situatii:
(i) atunci cand pacientul este trimis altui medic cu competente sporite;
(ii)pacientul manifesta o atitudine ostila si / sau ireverentioasa fata de medic.
(2)Medicul va notifica pacientului dorinta terminarii relatiei inainte cu minim 15 zile pentru ca acesta sa gaseasca o alternativa.
Art.13
(1) Medicul angajat al unei institutii furnizoare de servicii medicale are obligatia acordarii asistentei medicale pacientului care are dreptul de a primi ingrijiri medicale in cadrul institutiei, potrivit reglementarilor legale.
(2) Medicul poate refuza asigurarea asistentei medicale in situatiile mentionate la art. 12 lit.c).
Art. 14
In acordarea asistentei medicale, personalul medical are obligatia aplicarii standardelor terapeutice stabilite prin ghiduri de practica in specialitatea respectiva, aprobate la nivel national, sau, in lipsa acestora, standardele recunoscute de comunitatea medicala a specialitatii respective.
Cap. 5. Asigurarea obligatorie de raspundere civila profesionala pentru medici, farmacisti si alte persoane din domeniul asistentei medicale.
Art. 15
(1) Persoanele fizice care poseda o calificare atestata privind acordarea de asistenta medicala, direct sau indirect, atat in sistemul public cat si in cel privat, intr-o locatie cu destinatie speciala pentru asitenta medicala precum si atunci cand aceasta se acorda in afara acestei locatii, ca urmare a unei cereri exprese din partea persoanei sau a persoanelor care necesita aceasta asistenta sau a unui tert care solicita aceasta asistenta pentru o persoana sau mai multe persoane care, din motive independente de vointa lor, nu pot apela ele insele la aceasta asistenta, sunt obligate sa se asigure pentru cazurile de raspundere civila profesionala fata de terte persoane care solicita si carora li se acorda despagubiri ca urmare a acordarii de asistenta medicala.
(2) Prin asistenta medicala adecvata se intelege folosirea echipamentelor medicale, a intregului instrumentar, a medicamentelor disponibile in momentul si locatia respectiva si urmarea in tocmai a procedurilor specifice fiecarui caz care necesita aceasta asistenta, asa cum sunt ele stabilite conform instructiunilor de folosire, a prescriptiilor sau prin standardele privind acordarea de asistenta medicala.
Art. 16
(1) Asiguratorul acorda despagubiri pentru prejudiciile de care asiguratii raspund, in baza legii, fata de terte persoane, care se constata ca au fost supuse unei asistente medicale neadecvate precum si pentru cheltuielile facute de asigurati in procesul civil.
(2) Despagubirile se acorda indiferent de locul in care a fost acordata asistenta medicala.
Art. 17
(1) Despagubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca cu titlu de dezdaunare si cheltuieli de judecata persoanei sau persoanelor pagubite prin aplicarea unei asistente medicale neadecvate, care poate avea drept efect inclusiv vatamarea corporala sau decesul.
(2) In caz de deces, despagubirile se acorda succesorilor in drepturi ai pacientului care au initiat actiunea de constatare privind acordarea asistente medicale neadecvate.
(3) Despagubirile se acorda si atunci cand asistenta medicala nu s-a acordat, desi starea persoanei sau persoanelor care au solicitat sau pentru care s-a solicitat asistenta medicala impunea aceasta interventie.
Art.18
Despagubirile se platesc si atunci cand persoanele vatamate sau decedate nu au domiciliul sau resedinta in Romania.
Art.19
(1) In cazul in care, pentru acelasi asigurat exista mai multe asigurari valabile, despagubirea se suporta in parti egale de catre toti asiguratorii.
(2)Asiguratul are obligatia de a informa asiguratorul despre
incheierea unor astfel de asigurari cu alti asiguratori.
Art.20
Limita maxima a despagubirilor de asigurare, termenele de plata, sanctiunile si alte elemente cu privire la aplicarea acestei asigurari se stabilesc prin norme emise in aplicarea legii de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, dupa consultarea asociatiilor profesionale de specialitate din domeniul asistentei medicale.
Art.21
Despagubirile se stabilesc pe baza conventiei dintre asigurat, persoana pagubita sau succesori in drepturi acestuia in caz de deces si asigurator ori, in cazul in care nu s-a ajuns la o intelegerea, prin hotarare judecatoreasca a instantelor competente.
Art.22
(1) Despagubirile se platesc de catre asigurator nemijlocit persoanelor fizice, in masura in care acestea nu au fost despagubite de asigurat.
(2) Despagubirile nu pot fi urmarite de creditorii asiguratului.
(3) Despagubirile se platesc asiguratilor, daca acestia dovedesc ca au
despagubit pe cei pagubiti si despagubirile nu urmeaza sa fie recuperate potrivit prevederilor art. 25.
Art. 23
Despagubirile pot fi solicitate si se platesc si catre persoanele care nu au platit contributia datorata la sistemul public de sanatate.
Art. 24
(1) Drepturile persoanelor vatamate sau decedate prin aplicarea unei asistente madicale neadecvate se pot exercita impotriva celor implicati direct sau indirect in asistenta medicala.
(2) Aceste drepturi se pot exercita si impotriva persoanelor juridice care furnizeaza echipamente instrumental medical si medicamente, care sunt folosite in limitele instructiunilor de folosire sau prescriptiilor in asistenta medicala calificata conform obligatiei acestora, asumata prin contractele de furnizare a acestora.
Art. 25
(1) Asiguratorul nu recupereaza sumele platite drept despagubiri de la persoana raspunzatoare de producerea pagubei cand asistenta medicala s-a facut in interesul partii vatamate sau a decedatului in lipsa unei investigatii
complete sau a necunoasterii datelor anamnezice ale acestuia datorita situatiei de urgenta iar partea vatamata sau decedatul nu a fost capabil, datorita circumstantelor sa coopereze cand i s-a acordat asistenta.
(2) Asiguratorul recupereaza sumele platite drept despagubiri de
la persoana raspunzatoare de producerea pagubei, in urmatoarele cazuri:
a) vatamarea sau decesul este urmare a incalcarii intentionate a standardelor de asistenta medicala ;
b) vatamarea sau decesul se datoreaza unor vicii ascunse ale echipamentului sau a instrumentarului medical sau a unor efecte secundare ale medicamentelor administrate si de care asiguratul nu poate fi tinut direct raspunzator;
c) atunci cand vatamarea sau decesul se datoreaza atat persoanei asigurate cit si unor deficiente administrative de care se face vinovata unitatea medicala in care s-a acordat asistenta medicala sau ca urmare a neacordarii tratamentului adecvat stabilit prin standarde medicale publice sau prin contractul cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate sau alte acte normative in vigoare, asiguratorul este indreptatit sa recupereze sumele platite drept despagubiri de la cei vinovati, altii decit persoana asigurata, proportional cu partea de vina ce revine acestora;
d) asistenta medicala a partii vatamate sau a decedatului s-a facut fara consimtamantul acesteia, dar in alte imprejurari decat cele descrise la alin. (1).
Art.26
Asiguratii sau reprezentantii acestora sunt obligati sa instiinteze in scris asiguratorul sau, daca este cazul, asiguratorii despre existenta unei actiuni de cerere de despagubire in termen de 3 zile lucratoare de la data la care au luat la cunostinta despre aceasta actiune.
Cap. 6. Procedura concilierii cazurilor de malpraxis
Art. 27
(1) La nivelul Ministerului Sanatatii se constituie o Comisie de monitorizare si competenta profesionala in cazurile de malpraxis, numita in continuare Comisia.
(2) Comisia are in componenta reprezentanti ai Ministerului Sanatatii, Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, Colegiului Medicilor , Colegiului Farmacistilor, Ordinului Asistentelor si Moaselor din Romania este prezidata de un secretar de stat din Ministerul Sanatatii.
(3) Modul de stabilire a componentei Comisiei si regulamentul de organizare si functionare ce asigura independenta si impartialitatea acesteia se stabilesc prin Ordin al Ministrului Sanatatii publicat in Monitorul Oficial.
Art. 28
(1) Comisia elaboreaza o lista nationala de experti medicali, in fiecare specialitate care vor fi consultati conform regulamentului de organizare si functionare.
(2) Pe lista de experti se poate inscrie orice medic cu vechime de cel putin 5 ani in specialitate, cu avizul Colegiului Medicilor din Romania.
(3) Modalitatea de remunerare a expertilor medicali din lista nationala se stabileste prin Ordin al ministrului sanatatii.
Art.29
Comisia poate fi sesizata de :
a) persoana sau, dupa caz, reprezentantul legal al acesteia, ce se considera victima unui act de malpraxis imputabil unei activitati de preventie, diagnostic si tratament;
b) succesori in drepturi ai persoanei decedate ca urmare a unui act de malpraxis imputabil unei activitati de preventie, diagnostic si tratament;
c) Colegiul Medicilor din Romania;
d) Ministrul Sanatatii.
Art.30
(1) Comisia desemneaza, prin tragere la sorti, din lista nationala a expertilor, un grup de experti sau un expert, in functie de complexitatea cazului, insarcinat cu efectuarea unui raport asupra cazului.
(2) Expertii prevazuti la alin. (1) au acces la toate documentele medico-legale aferente cazului a caror cercetare o considera necesara si au dreptul de a audia si inregistra depozitiile tuturor persoanelor implicate.
(3) Expertii intocmesc un raport asupra cazului pe care il inainteaza Comisiei. Comisia adopta o decizie asupra cazului, in maxim 3 luni de la data sesizarii.
(4) Fiecare parte interesata are dreptul sa primeasca o copie a raportului expertilor si documentelor medico-legale care au stat la baza acestuia.
Art.31
(1) In cazul in care Comisia considera ca este un caz de malpraxis, comunica acest lucru tuturor persoanelor implicate inclusiv asiguratorului.
(2) In termen de 30 zile de la data comunicarii, asiguratorul are obligatia de a prezenta persoanei care a efectuat sesizarea o oferta de despagubire, ce se comunica si Comisiei .
(3) Oferta de despagubire poate fi sub forma unei sume cu titlu de despagubire sau a unei rente viagere.
(4) Persoana care a efectuat sesizarea comunica Comisiei si asiguratorului acceptarea sau respingerea ofertei.
Art. 32
In cazul acceptarii ofertei, cazul se considera inchis. Asiguratorul are obligatia de a varsa suma ofertata persoanei care a facut sesizarea in termen de maxim 30 zile de la acceptarea ofertei.
Art. 33
(1) In cazul in care asiguratorul sau oricare dintre partile implicate nu sunt de acord cu decizia Comisiei, o poate contesta la instanta de judecata competenta,in termen de 30 de zile de la data comunicarii deciziei.
(2) In cazul in care instanta de judecata decide mentinerea deciziei Comisiei, asiguratorul va varsa in contul Ministerului Sanatatii o suma egala cu 15% din valoarea sumei prevazute ca despagubire, ce constituie venit extrabugetar al Ministerului Sanatatii.
Art. 34
(1) Intreaga procedura de conciliere, pana in momentul sesizarii instantei, este confidentiala.
(2) Incalcarea dovedita a confidentialitatii de catre persoana care a facut sesizarea duce la pierderea dreptului de a beneficia de procedura de conciliere.
(3) Incalcarea dovedita a confidentialiatii de catre Comisie sau experti desemnati de aceasta atrage sanctiuni profesionale si administrative conform regulamentelor aprobate.
(4) Incalcarea dovedita a confidentialitatii de catre persoana fizica sau juridica asigurata duce la obligativitatea achitarii de catre aceasta a unei sume in valoare de 20% din suma stabilita cu titlu de despagubire.
(5) Incalcarea dovedita a confidentialitati de catre asigurator duce la suplimentarea cu 20% a sumei stabilita cu titlu de despagubire.
Cap. 7 Dispozitii finale
Art. 35
(1) Comisia intocmeste un raport anual detaliat pe care il prezinta Ministerului Sanatatii.
(2) Pe baza datelor astfel obtinute, Ministerul Sanatatii elaboreaza un raport anual national asupra malpraxisului medical pe care il prezinta Parlamentului, Guvernului si opiniei publice.
Art.36
Instanta competenta sa solutioneze litigiile prevazute in prezenta lege este cea in a carei raza teritoriala a avut loc actul de malpraxis reclamat.
Art. 37
Actele de malpraxis in cadrul activitatii medicale de preventie, diagnostic si tratament se prescriu in termen de 5 ani de la producerea prejudiciului, cu excepţia faptelor ce reprezinta infractiuni.
Art. 38
Omisiunea incheierii asigurarii de malpraxis medical de catre persoanele fizice si juridice prevazute de prezenta lege constituie contraventie si se sanctioneaza cu o amenda egala cu o suma ce reprezinta de 3 ori prima de asigurare.
Art. 39
Prevederile prezentei legi nu se aplica activitatii de cercetare bio-medicala.
Art.40
In termen de 60 zile de la publicarea prezentei legi in Monitorul Oficial, Ministerul Sanatatii va elabora normele metodologice de aplicare.
Art.41
(1) Prezenta lege intra in vigoare dupa 90 zile de la data publicarii ei in Monitorul Oficial.
(2) La data intrarii in vigoare a prezentei legi, orice dispozitie contrara se abroga.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu